Herodot

Herodot din Halicarnas / Halikarnassos (484 î.Hr. - cca. 425 î.Hr.) istoric grec, considerat părintele disciplinei istoriei, prin modul în care a tratat evenimentele pe care le-a consemnat în scrierile sale.

Magyar2 Română29
Cea mai aspră durere pentru om este de a aspira la mult și de a nu putea face nimic.
Omul e doar o jucărie în mâna întâmplării.
Oamenii se încred mai puțin urechilor decât ochilor.
Arcașul își încordeazl, arcul doar atunci când are nevoie și slăbește coarda când nu e necesară. Dacă arcul ar fi în permanență încordat, s-ar rupe. Așa e și natura omului: dacă omul s-ar gândi să se dedea mereu numai activităților serioase, fără să-și permită nicio distracție și nicio glumă, fie ar înnebuni cu siguranță, fie ar fi lovit de paralizie.
Odată cu creșterea trupului cresc și forțele spirituale, iar când trupul începe să îmbătrânească, împreună cu el decade și spiritul, acesta nemaifiind capabil de fapte mari.
Nici măcar zeul nu poate fugi de soarta predestinată.
Înainte ca omul să fi murit, abține-te să-l numești fericit, zi-i mai degrabă norocos (atribuită lui Solon).
De obicei, oamenii visează cele pe care le văd în timpul zilei.
În opinia mea, despre zei toți oamenii știu la fel de puțin.
Împrejurările domnesc asupra oamenilor, și nu oamenii asupra împrejurărilor.
Nu există om atât de nechibzuit care să prefere războiul, păcii. În vreme de pace, fiii își îngroapă tații, iar în vreme de război, tații își îngroapă fiii.
Pentru ei (perșii) nu e nimic mai rușinos decât să minti, și al doilea lucru rușinos este să te îndatorezi. Și e rușinos din mai multe motive, dar mai ales pentru că, în opinia lor, datornicul va minți negreșit.
E inadmisibil ca, scăpat de trufia tiranului, să cazi pe mâna gloatei neînfrânate. Tiranul măcar știe ce face, pe când poporul habar nu are.
Nu repara o nenorocire cu alta.
Puterea regelui e supraomenească, iar mâinile sale sunt hrăpărețe.
Datoria mea e să transmit mai departe tot ce se povestește, dar (...) nu sunt obligat să cred eu însumi toate acestea.
Creaturile mici nu stârnesc deloc invidia zeului. (...) Zeul tună și fulgeră deasupra celor mai înalte case și copaci.
Oamenii care s-au hotărât să acționeze au adesea parte de succese, din contră, acestea din urmă rar se întâlnesc la oamenii care doar analizează și amână.
Sunt mulți oameni printre perși, dar puțini bărbați.
Mai bine să fii invidiat decât compătimit.
Clevetirea e îngrozitoare, fiindcă victimă a nedreptății ei cade unul, iar doi pun la cale această nedreptate: acela care o răspândește și acela care o crede.
Clevetirea îi face pe doi criminali, iar pe un al treilea, victimă.
Cu adevărat, bărbatul destoinic trebuie să manifeste sfiiciune atunci când e ceva de hotărât, trebuie să cântărească toate posibilitățile, dar când pune în practică, trebuie neapărat să fie neînfricat.
Din vechime, oamenii au cugetări înțelepte și minunate; trebuie să învățăm din ele.
Femeile scot de pe ele odată cu hainele și rușinea.
Dacă opinia opusă nu este exprimată, nu ai din ce să o alegi pe cea mai bună.
Dacă s-ar da fiecărei seminții de pe pământ dreptul de a alege cele mai bune obiceiuri și moravuri, atunci fiecare seminție, privindu-le pe toate cu atenție, le-ar alege pe ale sale proprii.
Dacă toți oamenii și-ar duce într-o zi la piață propriile păcate și vicii, fiecare, privind la viciile vecinului, (...) s-ar întoarce bucuros acasă cu ale sale.
În Egipt, la ospețele oamenilor bogați, după ce au terminat de mâncat, unul dintre meseni merge de jur împrejurul unei reprezenări de lemn a celui plecat dintre cei vii, așezată, în mormânt (...) cu cuvintele: „Privește la el, bea și bucură-te de viață! Fiindcă după moarte la fel vei arăta și tu!” Orice zeitate trezește neliniștea oamenilor.