Michel de Montaigne

Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix (28 februarie 1533 - 13 septembrie 1592) unul din cei mai importanți filosofi francezi ai Renașterii. 

English2 Magyar125 Română37
Ambiția: ...vecina trufiei, sau, mai curând, fiica ei.
E curată nebunie să judeci adevărul și minciuna doar după priceperea ta.
Chiar dacă nu suntem făcuți pentru a descoperi adevărul, datoria noastră este să-l căutăm.
Orice s-ar zice, chiar și în cazul virtuții, ținta finală e desfătarea.
Omul... O singură rază de soare e îndeajuns să-l aprindă și să-l distrugă; e suficient să-i arunci puțin praf în ochi (sau să dai drumul unor albine...) și îndată toate legiunile noastre, chiar și sub comanda unuia ca Pompei, vor fi cuprinse de panică și zdrobite cu desăvârșire.
Știința de a te manifesta în esența ta naturală e semnul desăvârșirii și o calitate aproape divină. Noi tindem să fim altcineva, fără să dorim să ne cercetăm amănunțit propria ființă, și ieșim din granițele noastre proprii fără să știm de ce suntem cu adevărat în stare. N-are rost să ne înălțăm pe catalige, fiindcă și pe catalige tot cu ajutorul propriilor picioare trebuie să ne deplasăm. Și chiar și pe cel mai înalt dintre tronurile din lume, pe fund ne așezăm.
O mie de căi abat de la țintă, și numai una singură duce drept la ea.
Vanitatea și curiozitatea - iată cele două bice ale sufletului nostru. Ultima ne împinge să ne băgăm nasul peste tot, iar prima ne obligă să nu lăsăm nimic incert și indecis.
Lașitatea e mama cruzimii.
Fericirea omului nu constă deloc în a muri frumos, ci, după mine, în a trăi frumos.
Soarta e mai favorabilă acelor întreprinderi în care succesul depinde exclusiv de ea.
În privința suferinței, lucrurile stau la fel ca și cu pietrele prețioase, care strălucesc mai mult sau mai puțin în funcție de montura în care le prindem; la fel, suferința ne cuprinde atât cât ne lăsăm noi înșine pradă ei.
Moartea trebuie să fie la fel ca viata; nu devenim altcineva numai pentru că murim.
O imaginație puternică dă naștere întâmplării.
Cea mai bună dovadă de înțelepciune este o voioșie permanentă.
Cel mai remarcabil lucru pe lume e să știi să-ți aparții ție însuți.
Omul chibzuit nu a pierdut nimic dacă s-a păstrat pe sine însuși.
Ce e minunat, încetează să mai fie astfel atunci când e nepotrivit.
De vreme ce acești oameni nu au reușit să se înțeleagă pe sine înșiși și propria lor natură, care li se află constant dinaintea ochilor și înlăuntrul lor... pot eu să mă încred în opiniile lor despre cauzele fluxului și refluxului Nilului?
Nimeni nu-și dă toți banii altora, dar timpul și viața și-o dă fiecare; și nu există nimic cu care să fim mai risipitori, și la care zgârcenia să nu fie mai utilă și mai lăudabilă.
Nu există năzuință mai curajoasă decât năzuința către cunoaștere.
Nu există un răspuns mai înjositor decât o tăcere disprețuitoare.
Dacă nu au obținut cele dorite, ei s-au prefăcut că au dorit ceea ce au obținut.
Oameii nu cred în nimic mai tare decât în ceea ce știu cel mai puțin.
Cea mai bună dintre faptele noastre este să trăim în acord cu rațiunea.
Cel care nimerește dincolo de țintă, ratează la fel ca și cel care nu a nimerit ținta.
Când îmi imaginez în gând un om cu totul dezbrăcat (și exact de sexul acel care se consideră a fi înzestrat cu mai multă frumusețe), când îmi imaginez cusururile și neajunsurile sale, toate imperfecțiunile înnăscute, atunci găsesc că noi avem temeiuri, mai multe decât orice alt animal, să ne acoperim corpul.
La ce ne trebuie cunoașterea lucrurilor, dacă din cauza acesteia ne pierdem liniștea și seninătatea.
Legile se bucură de un respect general nu fiindcă, sunt drepte, ci fiindcă sunt legi.
Viața în sine nu e nici bună, nici rea: ea este un rezervor și de bine și de rău; depinde de ceea ce facem cu ea.