Saadi

Până nu vorbești, nimeni n-are treabă cu tine; dar pe dată ce ai zis - adu mărturii.

La picioarele tale depun tot ce mă face faimos și bogat. Și viața fără să regret mi-aș da-o pentru o privire blândă de a ta.

Eu știu că păsările libere nu au nădejdi neîmplinite, Doar cele în captivitate visează zborul zi și noapte.

Deștept ești tu sau prost, mare sau mic, N-avem de unde ști când taci chitic.

Tu, înțeleptule, pune frâu dorinței arzătoare, De vrei ca mintea să nu-ți plece la plimbare.

Esența omului o va afla acela ce va ști, Cum să ucidă-n sine pornirile de câine.

Fii Om întâi în gânduri și în fapte, Apoi visează-te și înger în cerurile-nalte!

E umilința calea înțelepților de seamă. Sub greutatea fructelor se poate rupe creanga.

Lăcusta e mai grea ca elefantul, deși-i mică, Dacă sub călcătura ei se nimerește o furnică.

I-am spus odată unui șah Că îi lipsește dintele din față. Iar el, privind la mine cu asprime, Spuse: „Ce vorbe goale îmi arunci. Că-s păgubit de dinți tu ai văzut, Virtuțile-mi, se pare, le ignori!”

Cu o nevastă cu minte și în purtare blândă, Săracul poate ajunge și lumea s-o conducă.

Cine se apropie cu gânduri bune de-o inimă haină, Vrea să cultive grâul în salină.

Ca și cum ai aprinde pentru orbi lumânarea, E să-l chemi pe ticălos în ajutor.

Nevasta rea îți umple sufletul de amărăciune Sau te face să pornești prin lume aiurea. Mai bine-n groapa leilor să stai, decât acasă, Cu dușmanul drept în față.

O, înțeleptule, cuprins de-a tale gânduri, Ferește-te de fapte negândite.

Cel tăcut e ferit de rușine; Un pic de ambră e mai de preț ca o movilă de gunoi.

Nu-ți fie teamă, darnic fii cu cel sărac, ca marea, Ca să nu afli ce-nseamnă supărarea.

Înțeleptul închisă-și ține gura, fiindcă știe că un cuvânt poate lumina să o stingă.

Cine nu știe ce-i acela jug, Nu înțelege mila față de cel slab.

De adevăr de-ți este sete tare, Fără de teamă vei trece prin vâltoare. Și nu vei avea frică, nici nu vei zăbovi, căci setea de a ști În valuri te aruncă, cu riscul de a pieri.

Frumusețea omului nu stă în haine, ci in spirit.

Dacă îi vorbești pe oameni de rău, Chiar dacă ai dreptate, în suflet ești un mârșav.

Când ai rătăcit cheia victoriei, Nu-i vei putea împinge poarta cu mâinile goale.

Oricât de-abil s-ar strecura un șoricel spre hrană, Tot îl va prinde mâța sau va cădea-n capcană.

Și de-i nevoie, ca o sabie de Damasc Va scurta limba mea viața dușmanului.

Păstrează tăcerea pentru o vreme, Asemenea lui Saadi odinioară. Să crească-n liniște a sufletului taină! Ei nu-i priește larma și mulțimea de oameni.

Dacă nu te întristează suferințele celorlalți, nu te poți numi om.

A înhățat avarul două boabe de orez, Dar perla n-a știut să o păstreze.

Eu sunt barcă! Al mării val nu poate să m-atingă! Dar cum să pot trăii, în vreme ce poporu-mi va pieri?

Prostului îi stă mai bine să tacă, dar dacă ar fi știut asta, n-ar mai fost un om prost.