Lucian Blaga

Magyar51 Română35
De multe ori e o datorie să vedem în culori mai negre decât e de fapt; pentru ca din această vedere să izvorască o luptă mai hotărîtă pentru mai bine.
Când faci aprecieri, pozitive sau negative, despre un om, despre faptele sau opera lui, nu uita că acestea sunt implicit și un certificat ce ți-l dai cu privire la puterea și nivelul propriului tău spirit critic. Prin orice critică cu privire la altul, trădezi într-un fel cine ești și unde stai.

Există lucruri adânci, care în lumina artei pot fi înțelese cu mult mai limpede decât în lumina științei. Se spune ca apa unei mări e mai străvezie în lumina lunii decât în lumina soarelui.

Operele de artă... să fie expresia unor personalități, care își au conștiința cristlizată într-o hotărâtă concepție despre ființa și rostul existenței, personalități bogate în viața lăuntrică, în întrebări, în îndoieli, în aventuri și gânduri.
Arta nu are menirea de a reproduce doar o stare dată; arta trebuie să redea viața în veșnica ei mișcare creatoare, istoria în dinamica aspirațiilor ei și să devină prin aceasta un stimulent inegalabil întru realizarea întocmai a acestor aspirații.
Fără o adâncire stăruitoare în mișcările și frământările sociale ale timpului, fără de o pătrundere în tăinuitele instincte ale neamului, fără de făurirea unor vederi largi despre viață și natură, fără de cunoașterea altor culturi din vremea noastră și vremuri trecute, față de care ne afirmăm și ne cristalizăm propriul spirit etnic-cultural, cum își închipuie artiștii să dea lumii o operă de artă, în care să se concretizeze toate pornirile conștiente și inconștiente ale unui om?
Orice operă de artă mai veche are doi autori: artistul care a plăsmuit-o și timpul care i-a adăugat patina, ce contribuie în așa mare măsură la farmecul operei. Câteva secole prefac pe unicul autor inițial în simplu colaborator la propria lui operă.
Nu pot concepe arta fără îndrăzneli. Dar arta adevărată le estompează, pe câtă vreme arta făcută pentru snobi le umflă.
Operele de artă, religia unei vremi, își împrumută caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituală în fața lumii și a vieții...
O literatură ce are deplina conștiință a misiunii sale, nu aspiră să devină numai un ansamblu de creații originale, oricât de impresionant ar fi prin proporțiile sale un asemenea ansamblu. Orice literatură trebuie să devină și o oglindă a literaturii universale.
Poetul este singura ființă care își poartă inima în afară de sine.
Poetul. Un donator de sânge la spitalul cuvintelor.
„Eseistul” este romancierul unei idei.
Clasicismul fără de nici un element romantic nu este clasicism, ci academism.
Dacă creatorii de artă - poetul, pictorul, sculptorul - ar fi niște concurenți ai Naturii, e de presus că Natura însăși ar fi asasinat și exterminat seminția acestor oameni. Împrejurarea în sine foarte simplă că artistul există încă, constituie deci o dovadă că menirea lui nu este de a face același lucru cu Natura.
Poezia ermetică - Turnul de fildeș închis într-un poet.
Prin operele sale artistul își creează un alibi în vederea Judecății de Apoi.
În fața unui nou, autentic poet, ai întotdeauna sentimentul paradoxal și minunat că înțelegi dintr-odată o limbă până aci necunoscută ție, pentru învățarea căreia n-ai depus totuși un efort.
Poetul care trăiește numai prin și din sentimente e robul unor expediente.
Poezia e o artă a cuvântului numai în măsura în care este o artă și a necuvântului.
Filozofia ridică poezia la rang de principiu.
Arta nu poate fi izolată de celelalte ramuri ale culturii, și... nu poate să reclame privilegii. Ea nu poate nici să domine celelalte ramuri de cultură, nici să se substituie lor, nici să divorțeze de ele.
Părerea că o operă artistică trebuie să placă nemijlocit, fără de nici o pregătire prealabilă, e o invenție a unei estetici copilărești.
Funcția originară a poetului: aceea de a prelungi necontenit, prin miturile pe care le făurește, realitatea în poveste.
Orice aforism trebuie astfel formulat încât să spună mai mult decât spune.
Un aforism e un simplu grăunte de metal nobil dar poate avea greutatea unei lumi... literatura aforistică este sarea gândirii...
Amintirea: ...seră a fericirilor trecute.
Orice amintire-i doar urma unor răni...
Lupta reușește mai ales acelora care iubesc mai mult lupta decât succesul.
În numele iubirii față de aproapele, ni se cere la fiecare pas să ne sacrificăm pentru „egoismele” altora.