Omul este o parte dintr-un întreg, o parte limitată în timp și spațiu, din întregul pe care îl numim Univers. El se simte pe sine, împreună cu gândurile sale și sentimentele sale, ca ceva separat de întreaga lume, fapt care reprezintă o iluzie, o minciună optică. Această iluzie a devenit pentru noi o închisoare, limitându-ne la lumea dorințelor proprii și la atașamentul față de un cerc strâmt de oameni dragi nouă. Sarcina noastră este să ne eliberăm din această închisoare, extinzându-ne domeniul spre orice ființă vie, până la întreaga lume, în toată splendoarea sa. Nimeni nu este capabil să ducă o astfel de sarcină până la capăt, însă însăși încercările de a atinge acest scop fac parte din eliberarea și fundamentarea încrederii interioare.
