Arthur Schopenhauer

Ziarele sunt secundarele istoriei.

Orice fel de desăvârșire umană este înrudită cu un neajuns oarecare, în care ea se poate transforma; și invers, fiecărui neajuns îi corespunde o anumită desăvârșire. De aceea, greșeala pe care uneori o facem cu privire la o persoană se bazează adeseori pe faptul că la începutul relației amestecăm neajunsurile sale cu desăvârșirile înrudite cu ele sau invers. Astfel, pe un laș îl putem considera precaut, pe un strângător îl considerăm avar, iar pe un cheltuitor - generos, grosolănia ni se pare franchețe, iar sinceritatea și aroganța apar în ochii noștri drept încredere de sine nobilă.

Orice restricție te face fericit. Cu cât este mai îngust orizontul nostru, sfera de acțiune și de contact, cu atât suntem mai fericiți; cu cât este mai larg cu atât mai mult suferim de chinuri și frământare. Pentru că o dată cu extinderea lor se înmulțesc și cresc dorințele, preocupările și temerile noastre.

Toate normele generale de comportament nu sunt suficiente, deoarece acestea se bazează pe o asumare falsă a egalității dintre oameni - asumarea stabilită în sistemul lui Helvețiu; între timp, diferența fundamentală între oameni în privința intelectului și a moralei este nemărginită.

Toți ticăloșii sunt, din păcate, foarte sociabili.

Orice este intelectual (operele create, capacitățile și meritele) se raportează la morală, așa cum imaginea se raportează la realitate.

Toate științele naturale au un neajuns inevitabil, și anume acestea privesc în exclusivitate partea obiectivă a naturii, uitând de partea ei subiectivă. Între timp, toată esența constă în cea din urmă și aceasta, în chip necesar, se referă la filozofie.

Chestiunea realității moralității se reduce la faptul dacă există într-adevăr un principiu fundamentat, opus principiului de egoism. Deoarece egoismul solicită bunăstare doar pentru un singur individ, principiul contrar ar trebui să extindă această cerință la toți ceilalți.

Voința umană este îndreptată spre același scop ca și la animale - spre mâncare și reproducere. Dar ce aparat complex și inteligent le este dat oamenilor pentru a atinge acest scop - câtă minte, cugetare și abstracțiuni subțiri folosește omul chiar și în treburile de zi cu zi! Cu toate acestea, un om, ca și un animal, urmărește și atinge același scop. Pentru a clarifica, voi face două comparații: vinul turnat într-un vas de lut sau într-o cupă bine meșteșugită rămâne același; sau două lame absolut identice din același metal și făcute în același fel pot avea mânere diferite: una din aur, alta din aramă.

Odată cu legea întemeierii (sub forma întemeierii cauzale) este dată și materia; fiindcă, dacă e să ne aprofundăm, ea este identică cu această lege. Într-adevăr, materia nu este decât cauzalitate; existența ei constă în inpactul unei substanțe asupra alteia (adică, în impactul asupra sinelui). Faptul că o parte a materiei (anume cea organică) este obiectul nemijlocit al subiectului și se explică prin existența obiectului, adică a lumii, materiei, doar împreună cu subiectul și pentru subiect. Dar adevărata esență a materiei constă exclusiv în realitatea ei (materia fără acțiune, adică, lipsită de putere, este de neconceput, fiind o contradicție internă) - și ea acționează numai asupra sa însăși. Esența ei, prin urmare, este pe de o parte, legătura ei cu sine însăși și, pe de altă parte, raportarea ei față de subiect.

La bătrânețe, nu există o mângâiere mai mare decât conștiința faptului că toate puterile din tinerețe au fost depuse într-o lucrare care nu îmbătrânește.

În viața practică, un geniu este de același folos ca și un telescop la teatru.

În singurătate, fiecare vede în sine însuși ceea ce el este cu adevărat.

În caracterul național sunt puține trăsături bune, fiindcă subiectul acestuia este o gloată.

În clipa morții, egoismul se destramă. Astfel apare frica de moarte. Moartea, prin urmare, este un fel de lecție dată egoismului, adresată de firea lucrurilor.

În matematică, mintea este în exclusivitate ocupată cu propriile forme de cunoaștere - timpul și spațiu -, fiind, prin urmare, ca o pisică ce se joacă cu propria coadă.

Existența lumii, conform învățăturii mele, se explică prin atotputernicia voinței. De asemenea, fenomenele de magnetism animal și cele similare acestuia arată că acțiunile magice, considerate anterior drept acțiuni are diavolului, se fac prin forța voinței. Datorită faptului că aceste acțiuni au autenticitate empirică, de acum, învățătura mea nu va mai părea atât de paradoxală și va deveni mai ușor de înțeles. Într-adevăr, dacă voința omului poate face uneori ceea ce era considerat numai putere a diavolului, atunci poate face și ceea ce până în prezent era atribuit doar atotputerniciei zeilor.

Majoritatea oamenilor, în loc să aspire către bine, sunt însetați de fericire, strălucire și stabilitate, fiind asemenea unor actori proști care vor să joace întotdeauna roluri mari, strălucite și nobile, nedăndu-și seama că mai important este nu ce și cât de mult joci, ci cum joci.

Boala este remediul naturii însăși pentru vindecarea unei disfuncții a organismului; prin urmare, un medicament ajută doar puterii de vindecare a naturii.