François de la Rochefoucauld

Gloria oamenilor de seamă se cuvine a fi măsurată cu etalonul mijloacelor de care s-au folosit pentru a o obține.

Interesul, pe care îl invinuim de toate ticăloșiile noastre, merită adesea să fie lăudat pentru faptele noastre bune.

Invidia noastră durează mai mult decât fericirea acelora pe care îi invidiem.

Suntem deseori mândri de patimile noastre, chiar și de cele mai vinovate; invidia însă e o patimă rușinoasă pe care nimeni nu îndrăznește să o mărturisească...

Gelozia este, într-un anumit fel, dreaptă și rezonabilă, din moment ce ea nu tinde decât să păstreze un bun care ne aparține sau care credem noi că ne aparține, în timp ce invidia nu poate suferi bunul altuia...

Semnul unei valori extraordinare constă în a vedea că oamenii care o invidiază mai mult sunt constrânși să o laude.

Lingușirea e o monedă falsă căreia vanitatea noastră îi acordă valoarea de schimb.

Fuga la timp ar trebui să fie atribuită aceleiași bărbății a omului liber ca și lupta, cu alte cuvinte, omul liber alege fuga cu aceeași bărbăție sau prezență de spirit cu care alege lupta.

Omul nu e niciodată atât de nefericit pe cât i se pare și nici atât de pe cât își dorește.

Filozofia triumfă în fața necazurilor trecutului și ale viitorului, necazurile prezentului triumfă în fața filozofiei.

Mintea ne servește uneori pentru a săvârși cu îndrăzneală prostii.

Mintea și inima omului, ca și vorbirea lui, păstrează amprenta țării în care acesta s-a născut.

Neacceptarea unei laude e ca și o rugăminte ca aceasta să fie repetată.

Uimirea schițează limitele cunoașterii noastre și, adesea, arată nu atât perfecțiunea lucrurilor, cât imperfecțiunea minții noastre.

Ni se dau, vai, sfaturi, dar nu ni se dă și mintea ca să ne folosim de ele.

Calitățile umane, ca și fructele, își au vremea lor.

Pentru mulți oameni, dragostea de dreptate este doar frica de a nu fi expuși nedreptăților.

E greu să dai iubirii o definiție; despre ea se poate spune doar că pentru suflet e o sete de a domina, pentru minte e ca o înrudire lăuntrică, iar pentru corp e o dorință ascunsă și rafinată de a poseda, după multe ocolișuri, ceea ce iubești.

Cine crede că se poate descurca fără ceilalți se înșeală amarnic; dar cine crede că, ceilalți nu se pot descurca fără el se înșeală și mai tare.

Cel care nu mai e iubit este el însuși, de obicei, vinovat că nu a băgat de seamă acest lucru la timp.

Numai oamenii mari au vicii mari.

Judecățile dușmanilor noștri sunt, în ce ne privește, mai aproape de adevăr decât ale noastre proprii.

Soarta este socotită oarbă mai ales de aceia cărora nu le oferă succese.

Pasiunile sunt singurii oratori ale căror argumente sunt întotdeauna convingătoare.

Faima oamenilor mari trebuie să fie mereu evaluată cu aceleași metode prin care a fost obținută.

Năzuința puternică de a părea învățat ne împiedică să fim pur și simplu astfel.

Egoismul nostru este de o asemenea natură că nu-l întrece niciun lingușător.

Bucuriile și nefericirile pe care le încercăm nu depind de dimensiunea evenimentelor, ci de sensibilitatea noastră.

E ceva mai ușor să fii înțelept în ce-l privește pe altul decât pe tine însuți.