François de la Rochefoucauld

(15 septembrie 1613, Paris, Regatul Franței – 17 martie 1680, Paris, Franța) filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor "Maxime" (504 la număr).

English1 Magyar106 Română85
A face oamenilor rău nu e, în general, la fel de periculos cu a le face prea mult bine.
Disprețul filozofilor față de bogăție s-a născut din dorința intimă de a se răzbuna pe soarta nedreaptă care nu i-ar fi răsplătit cum se cuvine cu bunurile vieții; acest dispreț, este o modalitate ascunsă de a scăpa de umilințele bogăției și un drum lăturalnic spre cinstea câștigată de obicei ca urmare a bogăției.
Trădarea se petrece cel mai adesea nu dintr-o intentie premeditată, ci dintr-o slăbiciune de caracter.
Aproape toți oamenii întorc micile servicii, marea majoritate este recunoscătoare pentru serviciile puțin mai importante, dar aproape nimeni nu simte recunoștință pentru cele cu adevărat mari.
Uneori, dintr-o sumă de calități rele se cristalizează marile talente.
Viciile se numără în rândul virtuților așa cum antidoturile se numără în rândul leacurilor.
Cu adevărat îndemanatic e acela care știe să-și ascundă îndemânarea.
Farmecul noutății în iubire seamănă cu înflorirea arborilor fructiferi: pălește repede și nu se mai întoarce niciodată.
Unul din motivele pentru care interlocutorii inteligenți și plăcuți sunt rari constă în obiceiul majorității oamenilor de a răspunde nu judecăților celuilalt, ci propriilor gânduri.
Trebuie să ai o minte înaltă ca să știi să-ți manifești superioritatea minții.
Nici soarele și nici moartea nu pot fi privite drept în față.
Nu există nimic mai prostesc decât dorința de a fi mereu mai deștept ca toți.
Nu există o metodă mai sigură de a aprinde pasiunea celuilalt decât să păstrezi tu însuți răceala.
Adevărul nu e atat de binefăcător, pe cât de nefastă e aparența lui.
Nu poate să placă multă vreme cel care e deștept doar într-un singur fel.
Nu bunătatea, ci mândria ne face adesea să citim învățăturile oamenilor care au săvărșit greșeli; îi dojenim nu atât pentru a-i îndrepta cât pentru a ne convine pe noi înșine de propria noastră infailibilitate.
Ne e mai ușor să-i conducem pe oameni, decât să-i împiedicăm să ne conducă.
La fiecare om, ca și la fiecare faptă, trebuie să privim de la o anumită distanță. Pe unii îi poți înțelege privindu-i de aproape pe alții doar de la distanță.
Mai degrabă ne sacrificăm averea decât să renunțăm la opinia noastră.
Rareori înțelegem până la capăt ce vrem de fapt.
Nu mai putem să-i iubim a doua oară pe aceia pe care, odată am încetat într-adevăr să-i mai iubim.
Ne place mai mult gestul însuși de a darui decât cel căruia îi dăruim.
Ne uităm cu ușurință greșelile atunci când ne sunt cunoscute doar nouă înșine.
Cu toții avem suficientă putere ca să îndurăm nefericirea altuia.
Înțelepciunea este necesară sufletului tot așa precum sănătatea îi este necesară corpului.
Lumea este condusă de destin și de capricii.
Compasiunea puternicilor lumii acesteia este cel mai adesea doar o politică vicleană, al cărei scop e câștigarea iubirii din partea poporului.
Certurile între oameni n-ar dura atât de mult dacă toată vina ar fi de o singură parte.
Oamenii sunt rareori mulțumiți de cei care acționează în numele lor în timpul negocierilor de afaceri, fiindcă intermediarii, străduindu-se să-și facă o faimă bună, aproape întotdeauna sacrifică interesele prietenilor lor de dragul succesului negocierilor însăși.
Oamenii n-ar putea trăi în societate, dacă nu s-ar înșela unul pe altul