Jean de La Bruyère

(16 august 1645, Paris - 10 mai 1696, Versailles) moralist francez, unul dintre cei mai valoroși moraliști ai literaturii universale.

English5 Magyar52 Română54
Egoistul: ... cel ce nu se constrânge pentru nimeni, nu plânge pe nimeni, nu cunoaște decât nenorocirile sale, nu plânge deloc moartea altora nu se teme decât de a lui, pe care ar răscumpăra-o bucuros cu prețul stingerii geniului uman.
Generozitatea nu stă atât în a oferi mult, cât în a oferi la timp.
Cu cât omul vorbește mai puțin, cu atât are de câștigat: oamenii încep să creadă că acesta nu e lipsit de minte, iar dacă acesta nu e chiar prost, toți vor crede că este foarte deștept.
Cu cât apropiații noștri ne seamănă mai mult cu atât ne plac mai mult; a respecta pe cineva e totuna cu a-l pune pe acceași treaptă cu noi.
Omul care s-a îndeletnicit o vreme cu intrigile, nu se mai descurcă fără ele: orice altceva i se pare plictisitor.
Omul e mincinos din fire, adevărul însă, e simplu și gol; omul își dorește înflorituri și născociri și, de aceea, nu are nevoie de adevăr: el îi cade din cer de-a gata și desăvârșit, iar omului îi place numai ceea ce a creat el însuși - gogoși și brașoave.
Omul se poate înălța numai în două feluri: cu ajutorul propriei îndemânări sau mulțumită prostiei altora.
Adesea oamenii cad de la mare înălțime din pricina acelorași defecte care i-au ajutat să se cocoațe acolo.
Favoritul trebuie să aibă întotdeauna grijă cum se comportă. Fiindcă dacă mă ține în anticameră mai puțin decât se obișnuiește, dacă chipul său e mai amabil, iar sprâncenele nu așa de încruntate, dacă mă asculți cu bunăvoință și mă conduce cât mai aproape de ușă, eu știu că îl paște concedierea - și nu greșesc.
Succesul ne trezește întotdeauna simpatia față de cel care la dobândit: fie acesta mare demnitar sau om simplu noi îl admirăm, ne entuziasmăm din pricina lui; o fărădelege nepedepsită e glorificată aproape ca o faptă virtuoasă, iar norocul ține locul aproape tuturor virtuților. Dacă o faptă nu se poate justifica măcar prin obținerea succesului, înseamnă că e vorba de o ticăloșie josnică, mizerabilă și dezgustătoare.
Mintea tuturor oamenilor luați împreună nu-l ajută pe cel care nu are minte deloc: orbului nu-i folosește agerimea altuia.
Unii au suficientă minte pentru a reuși în domeniul lor, ba chiar să-i învețe și pe alții, dar prea puțină, pentru a nu se băga în ceva ce nu înțeleg: ies cu aplomb din granițele propriilor îndeletniciri, dar se rătăcesc pe loc și cu toată înzestrarea lor, încep să vorbească asemenea proștilor.
Rațiunea are două puncte de sprijin trecutul și viitorul; omul înzestrat cu o memorie vie și clarviziune nu-și va acuza niciodată, apropiații de ceva ce, poate, a făcut el însuși sau să-i judece pentru fapte săvârșite în asemenea împrejurări care, odată și odată, îl vor face și pe el să procedeze la fel ca aceștia.
E greu de spus ce anume merită mai mult șovăiala: compasiune sau dispreț, și ce e mai periculos: să iei o hotărâre greșită sau să nu iei niciuna.
Cine se îndrăgostește de o femeie urâtă, o face cu toată puterea pasiunii, fiindcă o asemenea iubire e fie dovada unor capricii ciudate ale gustului acestuia, fie a farmecelor ascunse ale iubitei, mult mai puternice decât farmecele frumuseții.
Să-ți fie dor de persoana pe care o iubești e mai ușor decât să trăiești cu cineva pe care urăști.
Talent de interlocutor are nu acela care vorbește cu plăcere, ci acela cu alții vorbesc cu plăcere; dacă după conversația cu dumneavoastră, persoana este mulțumită de sine, de spiritul său ascuțit, înseamnă că e mulțumită și de dumneavoastră.
Esența politeții constă în strădania de a vorbi și a te purta astfel încât apropiații noștri să fie mulțumiți și de noi, și de ei înșiși.
Dați-le oamenilor asemenea funcții pe care să le apere cu riscul de a-și pierde viața, dar și cu speranța de a și-o păstra: omul iubește și faima și viața.
Dreptatea, în raport cu aproapele, trebuie făcută fără întârziere; a tărăgăna în astfel de situații înseamnă a fi nedrept.
Modestia este necesară calităților așa cum siluetelor dintr-un tablou le este necesar fundalul: ea dă acestora forță și relief.
Brutalitatea, vulgaritatea, bădărănia sunt defecte de care, uneori, nu sunt scutiți nici oamenii învățați.
Contrariul absolut a ceea ce se spune despre lucruri și oameni este adesea adevărul real în privința acestora.
A ajunge la concluzia că unii oameni nu sunt capabili să judece normal și să respingi de la bun început tot ce spun, au spus și vor spune aceștia, înseamnă să scapi de o mulțime de dispute inutile.
Uneori e mai simplu și mai util să te acomodezi unui obicei străin, decât să ajustezi acest obicei după propria persoană.
Oratorii seamănă într-un fel cu militarii: își asumă un risc mai mare decât reprezentanții altor profesii, în schimb au o ascensiune mai rapidă.
Una dintre nefericirile cârmuitorului constă în aceea că se teme să divulge din atât de multele taine pe care le știe. Fericirea e, pentru el, atunci când se găsește un om care să ia pe umerii săi această povară.
Despre puternicii lumii mai bine să tăcem: să-i vorbești de bine înseamnă aproape întotdeauna să-i lingușești; să-i vorbești de rău e periculos cât sunt încă în viață, și e dovadă de ticăloșie s-o faci după ce au murit.
Nu atât mintea, cât inima îl ajută pe om să se apropie de oameni și să le fie plăcut.
Nu e prea frumos caracterul aceluia care este intolerant față de caracterul neplăcut al aproapelui: să ne amintim că în circulație este și aurul și mărunțișul.