Jean de La Bruyère

(16 august 1645, Paris - 10 mai 1696, Versailles) moralist francez, unul dintre cei mai valoroși moraliști ai literaturii universale.

English5 Magyar52 Română54
Trebuie să obținem bunăvoința acelora pe care vrem să-i ajutăm și nu a acelora de la care așteptăm ajutor.
Suntem plini de gingășie față de cei cărora le facem binele și-i urâm cu patimă pe cei pe care i-am insultat de multe ori.
Regele, înconjurat de lux și bogăție, este un păstor în straie aurite și pline de pietre prețioase, cu un toiag de aur în mână, cu un câine ținut în zgardă de aur, cu o curelușă de brocart. Ce folos are turma de pe urma acestui aur? Îl apără el oare de lupi?
Oamenii, când vor, se dau pe mâna aceluia pe care se bazează. Au ei oare dreptate? Ei tărăgănează, discută și... cedează.
Oamenii, în marea majoritate, mai întâi se mânie și apoi aruncă o insultă; alții, însă, procedează invers: mai întâi insultă și apoi se supără.
Logica e, se pare, știința de a demonstra un adevăr oarecare, iar elocvența e un dar care ne permite să punem stăpânire pe mintea și inima interlocutorulul, capacitatea de a-i explica sau a-i insufla acestuia tot ce dorim.
Celui care merge încet și fără grabă niciun drum nu i se pare lung; cine se pregătește cu răbdare de drum, ajunge negreșit la țintă.
Extremele sunt mereu vicioase, fiindcă provin de la om; echilibrul este întotdeauna drept, fiindcă provine de la Dumnezeu.
Sfârșitul vine odată și odată, dar îl așteptăm toată viața: teama de moarte e mai chinuitoare decât moartea însăși.
Când mulțimea e cuprinsă de neliniște, nimeni nu poate spune cum poate fi restabilită liniștei. Când e potolită, nimeni nu știe ce-i poate strica liniștea.
Cât de greu e să fii mulțumit de cineva!
Două căi conduc la o poziție înaltă: drumul drept și bătătorit și poteca lăturalnică ocolitoare care este mult mai scurtă.
Și la ivirea și în amurgul iubirii, oamenii încearcă întotdeauna un sentiment de derută atunci când rămân între patru ochi.
Pentru intrigi e nevoie de minte, dar când există suficientă minte omul află atât de sus în raport cu intrigile și uneltirile, încât nu se coboară, până la ele; în acest caz el dobândește succes și faimă pe cu totul alte căi.
Chiar și cel mai bun sfat ne provoacă adesea nemulțumire: e de ajuns doar faptul că nu provine de la noi; trufia și toanele ne îndeamnă să nu-l luăm în seamă și dacă se întâmplă să-l urmăm, o facem numai după o chibzuință îndelungată, și doar în virtutea necesității absolute.
Mai presus de marele politician îl așez pe cel care nu vrea să devină mare politician, fiindcă pe zi ce trece mă conving că această lume nu merită să ne cheltuim forțele pentru ea.
Toate pasiunile sunt înșelătoare: se străduiesc să-și pună o mască, se ascund chiar față de ele însele. Nu există niciun viciu care să nu se deghizeze în vreo virtute sau care să nu-i sară virtuții în ajutor.
Priviți la un ceas: rotițele, arcurile - într-un cuvânt, tot mecanismul - sunt la vedere; noi vedem doar acul care își împlinește pe nesimțite mersul circular, începând apoi altul. Tot așa este și cu viața omului de curte: nu de puține ori, ajungând destul de departe, se trezește în punctul de plecare.
În divulgarea unei taine, întotdeauna e vinovat cel care a încredințat-o altuia.
Să nu vă treacă prin cap să numiți pe cineva filozof: vorba asta e socotită, la noi aproape o insultă și așa va fi până ce oamenii, schimbându-și vederile îi vor reda sensul inițial înalt și-l vor înconjura cu respectul cuvenit.
E bine să fii filozof; să ai doar reputația acestuia - nu e tocmai folositor.
Să râdem fără să așteptăm clipa când ne vom simți fericiți, altfel riscăm să murim fără să fi râs niciodată.
Majoritatea oamenilor își cheltuie jumătate din viață pentru a face astfel ca cealaltă jumătate să le fie nefericită.
Un caracter nobil are doar acela care nu urmărește avantaje.