Lev Tolstoi

În lucrările artistice totul trebuie să fie firesc, credibil. Când citiți, trebuie să trăiți ce citiți, iar atunci totul e firesc, nu există nici o notă falsă, și, în același timp, trebuie să existe acolo un sentiment care să vă emoționeze permanent. Dacă aceste două elemente se întâlnesc, atunci se ajunge la firesc.

Nici un fel de invenții, de perfecționări nu pot duce la binele moral.

Nimic nu-l abate mai mult pe om de la drumul lui spre casă decât lauda omenească, părerea celorlalți despre el și strădania de a-i satisface pe oameni, când de fapt trebuie să nu luăm în seama opinia semenilor și să trăim numai pentru Dumnezeu. Nu-mi place lauda, îmi place ocara. Dacă sunt într-o stare proastă de spirit și citesc o scrisoare care mă ocărăște, mă deranjează, dacă sunt într-o stare bună de spirit, mă bucură. Mi-e de folos, mă trage spre Dumnezeu.

Înțeleg ortodoxia surorii mele, dar ortodoxia lui Soloviov (Vladimir Sergheevici Soloviov (1853-1900), filozof rus), a lui Bulgakov (Serghei Nikolaevici Bulgakov (1871-1944) nu le înțeleg deloc. Maria Nikolaevna are față de Dumnezeu acea atitudine de devotament și supunere care stă la baza a tot. Iar dacă omul se îndoiește, atunci iese o harababură ca la Soloviov.

Cine se întreabă dacă Dumnezeu există și ce este Dumnezeu, acela nu are Dumnezeu.

[Despre intelectualii ruși.] Ei doar repetă ce a spus Europa, dar nu gândesc cu propria lor minte.

Intelectualitatea este o clică demnă de dispreț din care în câteva decenii nu va mai rămâne nici numele.

[Despre evrei.] Există două categorii: unii au toate trăsăturile negative, alții le au pe toate cele pozitive.

Recunosc că printre revoluționari există mulți oameni minunați. Se remarcă prin caracterul și abnegația lor, dar nu-l iubesc pe Dumnezeu. Omul religios nu va încerca niciodată să găsească răspunsul la întrebarea ce să facă pentru fericirea omenirii, el știe mereu, în fiecare clipă, ce trebuie să facă.

Nu de desăvârșire e vorba în problema moralității. Desăvârșirea e inaccesibilă omenirii. Moralitatea ține de apropierea de ideal. Iar argumentul că perfecțiunea nu poate fi atinsă este adus de cei care încurajează crimele, deoarece ei justifică crima prin imposibilitatea atingerii idealului.

Dacă ar fi să trec la toate credințele la care sunt invitat cu insistență să trec (episcopul Hermogen *, ortodocșii, teozofii, baptiștii și alții) ar ieși un adevărat talmeș-balmeș!

Tot ce am scris despre femei sunt fleacuri. Dacă aș fi spus eu tot ce știu despre femei…

Ortodoxia lui Soloviov *, a lui Bulgakov ** e falsă, e artificială și nesinceră. Cât timp lumea credea în stat, lucrurile mergeau bine, dar acum, când toți sunt dezamăgiți și înrăiți, statul și-a pierdut sensul. La fel și ideea de justiție la noi, aceasta idee s-a născut și a pierit sub ochii mei.

Sinuciderile sunt comise de oamenii dedublați. Este un fel de stare intermediară, cine trăiește după pofta inimii, trăiește atât timp cât păstrează nădejdea de a trăi bine. Însă cei care duc o viață spirituală știu că nu se pot ucide.

Noi, slavii, avem un puternic sentiment patriotic. Trebuie să luptăm împotriva lui. Ne înrobim singuri. Dacă nu ne vom înrobi noi înșine, nimeni nu va putea înrobi. Există o atracție firească față de poporul tău, la mine față de cel rus, deși mă străduiesc nu să fiu rus, ci creștin. Patriotismul e dăunător.

Viața spirituală e cea pentru care unii te blamează, iar tu continui să te porți la fel. Asemenea oameni vor fi din ce în ce mai mulți cu timpul, dar acum nu există. Suntem înclinați să ne înșelăm pe noi înșine. Facem totul pentru gloria lumească, pentru a obține recunoașterea celor a căror părere contează în ochii noștri și luăm toate astea drept viața spirituală.

Progresul material este reprezentat de șosele și fire electrice, progresul spiritual duce de la profeți și icoane la doctrina creștină a binelui. Conștiința religioasă a omenirii trebuie să progreseze la rândul ei. Iar dacă tu n-o urmezi, dacă nu urmezi progresul religios, vei rămâne un sălbatic. Progresul e vizibil în toate, nu și în domeniul spiritual. Religia pune în mișcare omenirea, iar dacă o pune în mișcare, atunci religia se află în mișcare.

E o gravă crimă că părinții să le insufle copiilor lucruri în care ei înșiși nu cred cu adevărat. Marele Kant a spus că pe copii trebuie să-i educăm nu pentru orânduiala existentă a vieții, ci pentru cea care va veni, care va fi.

Pornografia e un aspect al presei, alt aspect e instigarea la crimă și răutate.

Numai iubirea, iubirea religioasă aduce libertatea. Iubirea însă e iubire doar atunci când condiția ei indispensabilă e neîntrebuințarea violenței.

... Cum evoluează omul, așa evoluează și temeiul religios, care e acelasi în Vede, taoism, budism, creștinism, mahomedanism. Temeiul evoluează cu timpul spre simplificare și unificare.

Mahomed citează mereu Evanghelia. Nu-l recunoaște pe Hristos ca Dumnezeu și nu se dă pe sine drept Dumnezeu. Mahomedanii nu au alt Dumnezeu în afară de Dumnezeu, iar Mohamed este prorocul lui. Nu există dogme, nici taine. Care religie e mai bună: ortodoxia sau mahomedanismul? Pentru mine e clar că mahomedanismul este mai bun. Mahomedanismul m-a ajutat foarte mult.

Cu cât îmbătrânesc, cu atât îmi este mai limpede că statul e o formă desuetă. Dacă mai trăiesc, o să scriu despre asta. De fapt, există o Lege a lui Dumnezeu și pe ea se bazează relațiile umane, dar oamenii au ca piatra de temelie cel mai stupid principiu.

Poporul este mai bun decât intelectualitatea pentru că el crede în ceva. Intelectualii care nu merg la biserică și nu cred sunt mai de temut, ei insuflă poporului ritualurile exterioare.

Doamne, de ce scriu oamenii romane? Suntem cu toți sub vraja esteticii. Filozofia lui Hegel ne-a impresionat atât de mult încât uneori inconștient hegelianizam. Nu orice etică este etică. Nu trebuie să înghesuim în acest concept totul, ci doar etica creștină.

[Despre sex.] Nu spun că eu am trăit bine. Am trăit mizerabil. Spun că abstinența e posibilă și necesară.

Aceste fenomene, ceea ce numim adevărata arta (cântece, basme, fabule), toate sunt bune. Romanele au apărut pentru că bogații n-aveau ce face. Unii scriau, alții citeau aceste prostii și credeau (nu mă exclud nici pe mine) că se ocupă cu ceva de mare importanță. Nu pricep cum aceste idei ale mele ar putea să pară cuiva neclare. La noi în Rusia o sută de milioane de oameni n-au acces la aceasta artă.

Artei i se atribuie o importanță excepțională. E considerată ceva superior. Știu ce este hrana, dar ce este gastronomia nu știu. În zilele noastre, arta „superioară“ a ajuns să se autodistrugă. Aceeași decădere se observă și în știință. L-am citit de curând pe Weininger. Decăderea artei și științei a început demult. Acum au început să aibă pretenții mari de la viață, iar să te ocupi de poezie a devenit un lucru incomod. Înainte îi biciuiau [pe țărani] și se ocupau de poezie. Această artă rafinată e condamnată la pieire. A apărut la clasele care trăiau în cel mai condamnabil mod, în pătura socială care ducea o viață respingătoare. Dar fiindcă în aceasta lume a început să apară ceva superior ei, ea (arta) piere.

De ce Evanghelia ne e mai dragă decât orice? Pentru că este o operă de artă: conține parabole, vorbește despre conștiința lui Dumnezeu. Cum să-mi placă o descriere a cuiva care se plimba prin pădure și sărută mâna unei fete? E un fleac. Slăbiciunea claselor superioare e că atribuie importanță acestor lucruri pentru a justifica viața pe care o duc. Omul nu poate trăi fără artă, la fel cum nu poate trăi fără hrană. Dar așa cum nu e bine să atribuim mâncării o mare importanță și să mâncăm cât mai dulce, la fel se întâmplă cu poezia și cu frumusețea. Cu cât hrana e mai puțină, cu atat este mai curată și mai bună, ca în cazul artei.

Victor Hugo este o forța, Herzen la fel. Au o anume energie spirituală, anume exigențe prețioase. Dickens, Dostoievsky Schiller le au și ei. Dostoievski e confuz, nu e liber, se ține aproape de datină și de ceea ce este „rusesc, exceptional“. E înlănțuit de religia poporului.